Real-time research la festivalurile de muzică din 2019
Distribuie studiul
În 2019, IZI Data a dat startul cercetării real-time în cele mai importante momente cheie ale verii. Am fost prezenți la cele mai mari festivaluri – Neversea, Untold, Electric Castle și Summerwell unde am avut șansa să măsurăm în timp real impactul sponsorilor în cadrul festivalurilor.
Pentru câteva zile din mijlocul verii, festivalurile devin mini-societăți, autoizolându-se de comunitatea națională și astfel generând noi reguli dar și comportamente imprevizibile. Trendurile sociale, deși similare, tind să varieze, iar aceste mini-orase se ”mișcă după energia lor proprie”. În timp ce festivalul evoluează, se consumă dar se și autosusține, chiar în mijlocul acestei mișcări, echipa IZI Data a luat pulsul participanților la timpul – ”prezent continuu”.
Ce s-a întâmplat mai concret? Chestionarele de pe tricourile echipei IZI data (QR code), au fost completate în timp real de către participanții la festivaluri. Acest lucru a permis culegerea datelor exact în momentul și locul potrivit – surprinzând opinii autentice și “date la cald”.
Chestionarele urmăreau să surprindă experiența față de activările brandurilor, chiar în momentul în care aceștia le încercau.
În urma experienței de cercetare, am putut măsura și analiza atractivitatea activărilor, notorietatea spontană dar și pe cea asistată, nivelul de implicare al participanților și atribuirea corectă a brand-ului cu activarea.
Mai multe informații despre studiu puteți solicita la silvia@izidata.ro.
Studiu: 63% dintre tineri indică lipsa experienței ca principal obstacol, iar aproape o treime dintre cei de 18-19 ani nu știu de unde să înceapă Kaufland România lansează Kari Era , un avatar AI de orientare profesională dedicat celor aflați la început de drum, disponibil prin conversație directă…
Un studiu național realizat de IZI data, împreună cu Kaufland, arată că 8 din 10 părinți se confruntă zilnic sau de câteva ori pe săptămână cu cereri ale copiilor pentru dulciuri și gustări , iar răspunsul nu este întotdeauna simplu. 43% dintre părinți încearcă să ofere alternative sănătoase, în…