Sondaj Național: Cum arată percepțiile asupra mașinilor electrice în 2024? (noiembrie, 2024)
Un studiu Charger.ro, realizat de agenția de cercetare IZI Data, a explorat felul în care sunt percepute mașinile electrice în 2024.
Avantajele mașinilor electrice, conform participanților la studiu
- Protecția mediului – 44% dintre respondenți au menționat acest avantaj, cu un procent mai mare în rândul femeilor (48%).
- Economia de combustibil – 40% dintre participanți apreciază acest beneficiu, procentul crescând la 54% în cazul tinerilor între 18 și 24 de ani.
- Condusul silențios – 32% dintre respondenți consideră acest aspect un avantaj.
- Accesul la subvenții – 25% dintre participanți au menționat acest beneficiu.
- Costurile mai mici de întreținere – 21% dintre respondenți apreciază cheltuielile mai reduse pentru întreținere, acest avantaj fiind remarcabil în rândul tinerilor între 18 și 24 de ani (43%).
Șoferii de mașini electrice și hibride menționează mai frecvent următoarele avantaje, în comparație cu media tuturor respondenților:
- Costuri mai mici de întreținere – 40% dintre șoferii de mașini electrice și hibride față de 21% din totalul participanților la studiu.
- Funcționalități inovatoare – 32% dintre șoferii de mașini electrice și hibride comparativ cu 18% din totalul respondenților.
- Siguranță sporită – 33% dintre utilizatorii de mașini electrice și hibride, în contrast cu 16% din totalul participanților.
Dezavantaje percepute pentru Mașini Electrice
Participanții la studiu au evidențiat mai multe dezavantaje ale mașinilor electrice, printre care:
- Autonomie limitată – menționată de 53% dintre respondenți, procentul fiind mai ridicat în rândul bărbaților (63%).
- Preț de achiziție ridicat – considerat un dezavantaj de 50% dintre participanți.
- Numărul redus de stații de încărcare – semnalat de 49% dintre respondenți, cu un procent mai mare în cazul bărbaților (53%).
- Costul ridicat al înlocuirii bateriei – identificat ca o problemă de 45% dintre participanți, proporția crescând la 54% în rândul bărbaților.
- Timpul de încărcare al bateriei – considerat un dezavantaj de 44% dintre participanți, fiind mai des menționat de bărbați (50%).
Date Demografice
Profilul financiar și ocupațional al șoferilor de mașini electrice/hibride:
- Venituri peste 5000 lei – 47% dintre șoferii de mașini electrice sau hibride au un venit lunar de peste 5000 lei, comparativ cu 35% dintre cei care conduc mașini pe benzină sau diesel.
- Persoane care nu lucrează – 20% dintre respondenții care nu conduc nicio mașină sunt persoane fără un loc de muncă, un procent semnificativ mai mare comparativ cu șoferii din celelalte segmente.
Mituri despre mașinile electrice:
🧐 autonomie limitată 👉azi EV-urile oferă peste 400 km/încărcare
🧐 preț mare 👉 programe Rabla Plus in valoare de peste 26 mil lei
🧐 număr redus de stații 👉 >2500 stații + rețeaua privată
🧐 înlocuirea bateriei 👉 500.000 km performanță și peste 10 ani durată de viață
🧐 timp de încărcare 👉 stațiile rapide alimentează 80% în 20-30 minute
🧐 impactul bateriilor asupra mediului 👉 tehnologii verzi de reciclare a bateriilor reduc impactul. EV-urile compensează impactul in 2 ani de utilizare.
Metodologie
- Cercetare cantitativă interviuri autoadministrate (SAQ – Self Administred Questionnaire).
- Studiu online Omnibus, reprezentativ național urban după gen, vârstă și regiune.
- Target: locuitori ai mediului urban +18 ani, din toate regiunile României, utilizatori de internet.
- eșantion N=1029 respondenți.
- Perioada de colectare: 12 – 14 noiembrie 2024.
___________________________________________________________________________________________________________
Charger.ro este primul integrator de soluții și servicii pentru industria energiei verzi - de la stații de încărcare pentru mașini electrice și plug-in hybrid, la sisteme fotovoltaice on-grid și off-grid și soluții Smart City, toate verificate - pentru oameni și companii.